La metrou

- Ia geaca mea daca vrei, dar vino acasa in noaptea asta ca maine am nevoie de geaca. Si daca o iei, scoate tot ce e in buzunare.
- Imi iau inca un pulover, eu sunt mai friguroasa..
- Nu iti trebuie. Este antivant!
E mandra sora mea de geaca ei. Si eu care stau cu banii in portofel si ma milogesc de ea sa imi fie bine. Am sunat la taxi si nu e nici o masina libera. Probabil o sa tremur ca un rahat in furtuna asta. Dar merit. Sa nu pleci cu masina la baut! Regula.
Masina mea e cuminte pe o strada. Eu ma duc sa ma vad cu Adrien si pentru ca nu am masina si nu am gasit taxi ma voi aventura intr-o expeditie cu metroul.
Mi-e frica la metrou. Mi-e frica de oamenii de pe strada. Imi pun geaca, fes in cap, gluga peste fes si un sal gros drept fulat.
Merg repede si nu ma uit nici in stanga, nici in dreapta. Fir’ar sa fie de modernizare in orasul asta de rahat! Nu am trotuar, mi-e frica de masini, deci nu merg pe strada. As putea foarte bine sa merg printre cele doua linii proaspete de tramvai. Printre alte masini parcate aiurea.
Ma risc si sar peste balti pana reusesc sa simt caldaram sub talpi.
- Vezi ca e o groapa, aud o voce de baiat si sar peste groapa exact cand albii mei adidasi se scufundau in namol.
Nu apuc sa ii multumesc. Gluga imi apara fata de stropii inghetati de ploaie. Merg repede cu pasi mari, asa cum m-a invatat tata. Mi-am pus manusile si imi trec mii de ganduri prin minte.
Sa-l sun pe Adrien sa stie ca am plecat spre el. Daca patesc ceva pe drum? Ai mei nu au nici un numar de la el. Daca o sa cad intr-o groapa din asta. Fuck! Fuck!
Trebuie sa las gandurile astea absurde si sa imi vad de drum. Mi-a inghetat nasul. Cant in gand si imi mai scapa cate un zumzet.
- 2 calatorii va rog. 20 de mii. Habar nu am cat costa sa te dai cu metroul.
Vad o fetita, este inalta cam cat Maria. Cam 7-8 ani. Bruneta, tunsa scurt. Frumoasa, cu ochii mari si caprui. Sau negri? Poarta un hanorac bleumarin si pantaloni de bumbac largi jos. Pare o mica femeiusca, cool.
Ma uit dupa o mama, un adult care sa vada de ea. Dar pare singura. Bantuie.
- Imi dati va rog un banut?, o aud cerand de la un tip. Ala o priveste ciudat si pleaca de langa ea.
Ma uit la ea si o chem cumva cu privirea.
- Imi dati va rog un banut?
- Nu. Vreau sa vorbesti cu mine. Vrei ?
Nu imi pare un copil de pe strada.
- Ce cauti la ora asta la metrou? E 8 seara, e duminica. Tu nu mergi la scoala?
- Pai nu mai stau mult. Strang 100 de mii si plec.
Ma uit la ea si brusc imi vine sa plang.
- Unde e mama ta fata ? Cum de stai noaptea la metrou? Ai cercei de aur in urechi, stii, nu? Costa cam 600 de mii cerceii tai. Nu esti un copil de pe strada, stii nu?
S-a blocat si incepe de vorbeasca repede si cu greseli de gramatica. Imi vine sa rad si o ascult serioasa, sa nu o jignesc. Pare o mica mincinoasa, cumva. Si imi aduce aminte de mine cand eram mica. Are ochii jucausi ca ai mei.
- Sunt clasa a doua. La Resita merg la o scoala. O suta nu stiu cat.
- Ma minti. Acolo sunt doua scoli! 36 si 99. La care esti? Cum sa nu stii la ce scoala esti? Te duci sau nu la scoala?
- Ma duc! Nu mint. Dar nu mai stiu la ce scoala.
- Unde e casa ta? Ai mult de mers cu metroul? Si de la metrou mergi pe jos pana acasa, asa noaptea, prin ploaie? Ti-am zis ca iti dau 100 de mii daca vorbesti cu mine si nu ma minti, nu?
- Merg o statie. Si apoi merg putin.
- Nu ti-e frica de masini? Ploua rau afara, nu ti-e frig?
Ar putea sa ma minta si totusi se sperie cumva de mine si incepe sa vorbeasca.
- Stam in parc, in canal. Nu ma pierd pana acolo.
Ne-am asezat una langa alta. Brusc imi dau seama ca o urasc pe mama ei. Pentru ca ea este de vina. Asta simt.
- Unde e mama ta?
- In canal, cu surioara mea.
Iar simt ca imi vinde ce crede ca vreau sa aud.
- Cati ani are mama ta? De ce nu are serviciu? De ce tu cersesti bani??
- Are..aahh..30 de ani. Si nu are servici. Sta cu noi. Banii ii strang sa imi iau caiete. Sau ceva de mancare.
Ma uit la ea cat este de frumoasa si ma gandesc. Nu am fost in stare sa am un copil. Maica-sa a facut-o cand avea 22 de ani. Nu i-a pasat de nimic. O lasa pe strazi sa ceara bani de la straini si nu se gandeste ca cineva poate sa i-o ia pur si simplu intr-o seara.
- Iti dau banii si vreau sa imi promiti ca nu mai vii la metrou niciodata.
Ochii ii sclipesc si imi raspunde repede.
- Ah, nu. Nu mai vin. Promit.
Langa noi sunt doi jandarmi. Isi vad de treaba, nu le pasa de copii astia.
- Ma minti, stii ca stiu ca ma minti, nu? Stii ca o sa ne mai vedem intr-o zi si eu o sa iti spun ca mi-ai promis.
Ii vine sa planga. Si mie imi vine sa plang. As vrea sa o strang in brate, sa nu planga. Ii dau banii si ii spun :
- Daca te mai prind la metrou sa stii ca te iau de mana si te duc la politie. Ma crezi ca te duc acolo ?
Are ochii mari si negri. Ca doua cirese. Are parul inhis si curat, nu pare un copil al strazi, nu miroase urat. Statia ei este aproape. O privesc cum se ridica. Este un om mic, este o mica femeie. O golancutza. Si da, imi aduce aminte de mine. Demult. Cand plecam de acasa si ma plimbam prin oras – pana in capatul strazii, printre blocuri. Mergeam si vizitam. Nu ceream bani pentru ca in copilaria mea banii nu erau nimic. Nu aveam nevoie de bani ca sa fiu fericita, ca sa imi iau caiete, ca sa imi iau de mancare. Mama mea era cea mai buna mama din lume. Si eu aveam acasa o surioara. O familie. Eu aveam totul. Eu umblam de nebuna pe strazi si eram in siguranta.
- Pa fata, sa fii cuminte. Sa nu ne mai vedem la metrou, da?
- Pa pa, imi zice si pleaca ochii in pamant. Si-a bagat sute de lei in buzunar, langa un mar mare rosu pe care i l-a dat probabil cineva.
Am ramas singura. Un miros de urina imbacseste atmosfera. In fata mea se aseaza o fetita jerpelita cu niste ochi ciudati. Cara o plasa de rafie mai mare decat ea. Se aseaza si atinge usor o tanara care statea pe scaunul de langa.
- Ma scuzati, va rog.
Fata isi trage paltonul si se intoarca cu spatele la copil. Vorbeste si prietena ei si stramba din nas. Asta mica miroase rau. Ma uit la ea si ma socheaza ochii ei verzi tulburi. Clipeste des, pare ca o sa adoarma dintr-o clipa in alta. Langa ea, pe cealalta parte sta o doamna in varsta care o studiaza ca pe un mic animalut. Ma gandesc – daca ii dau si asteia 100 de mii o sa ajung in Rai mai repede decat mi-am propus. Gandul asta despre egoismul meu ma face sa rad. Oare suntem buni ca sa ajungem in Rai?
- Cat aveti un ceas? O intreaba mica jerpelita pe fata tanara de langa ea. Se face ca nu a auzit si asta mica intreaba iar.
- Sa fie vre’o 8.
- Multumesc mult.
Inchide ochii si eu continui sa o studiez. Are trasaturi frumoase, dar are ceva in neregula. Deschide ochii brusc si ma sperie cu culoarea lor. Statia unde trebuie sa cobor se apropie. Ma ridic si ma mai uit inca o data la mica fetita. Atipeste. O umbrela cade cuiva din mana si o trezeste brusc. Apoi inchide ochii.
Cobor si imi inchid geaca, pun fesul, fularul. Nu mi-a iesit aia mica din minte. Merg repede prin ploaie si ma bucur ca nu sunt oameni pe strada. Caci nu vreau sa vad pe nimeni. Trec pe langa o carciuma si ma uit la chipurile vesele si puse pe mancare si petrecere. Vad o silueta si simt prin ploaia deasa un miros rau. Un alt jerpelit, cu hainele ude si o geaca deschisa sta pe trotuar, are o plasa in mana si pare nehotarat.
Simt cum mi se strange stomacul si grabesc pasul. Trec pe langa el repede si il privesc cu coada ochiului. Vad pe jos, undeva in fata mea, o bucata de teava de plastic groasa. Un gand imi incolteste in minte “ daca ma ataca asta asa ii trag o teava din asta in moaca”. Cu gluga aia in cap si fesul pe urechi nu aud nimic. De asta gandurile mele se aud asa de tare. Totusi simt ca ma urmareste omul ala. Peste bulevard aud niste urlete de fiara si vad o alta silueta care merge prin ploaie si injura de mame si morti. Mi se face frica si intorc capul. Jerpelitul fugea. Ma sperii si merg si mai repede. Ma depaseste si ii strig ca o nebuna:
- Inchide-te la geaca! O sa mori de frig.
Nu stiu ce mi-a venit. El trece, se uita catre o scara de bloc, mi-e frica de el si totusi trebuie de merg mai departe. Aproape ajung sa merg paralel cu el. El fuge de ploie. Eu fug de el si de ploaie si totusi cumva ma tot prinde din urma.
Urasc sa imi fie frica. Urasc sa imi fie frica de ce nu pot controla. Ma gandesc ca poate il judec gresit si poate nu vrea sa imi faca nimic. Poate doar isi cauta un adapost. Eu incerc sa imi imaginez situatii de scapare dintr-o situatie in care nu ma aflu.
Vad un sant in mijlocul trotuarului, alerg spre el, il sar si decid “am sa fug pana ajung acasa”. Ploia imi taie fata si alerg, alerg. Ma uit in spate si nu il mai vad pe murdarel. Si totusi nu ma pot opri din fuga mea nebuna. Geaca este uda si ma trage in jos, vad scara blocului. E lumina. Intru si alerg pe scari pana la ultimul etaj.
- Nu mai merg niciodata cu metroul!
- Ce ai patit? Esti nebuna?
- Nu am patit nimic. Imi este frica de oameni. Atat. Mama, ce frig e.
Imi agat geaca pe usa de la baie si ma uit la el. Sunt rosie la fata, in casa e cald si bine.
- E din cauza masinii. Te-ai obisnuit sa mergi cu masina si sa nu vezi pe nimeni. Unde ti-e masina.
- Pe o strada. Ce mai conteaza..Da, sunt nebuna.
In masina mea sunt doar eu. Nu sunt fetite singure in afara de mine. Nu sunt jandarmi care nu vad fetitele singure. Nu sunt oameni care injura, care alearga murdari si aproape goi pe strada.
Mi-a fost frica la metrou.