Revedere

-Hei, bine ai venit, de cind nu te-am mai vazut!

Se imbratisara si o saruta pe obraz, undeva foarte aproape de coltul gurii, acolo unde ii place ei. Camera era plina de oameni, jumatate venisera pentru ea, aprecie cu o jumatate de gind.

Ei doi nu se mai vazusera de aproape cinci ani.

-Unde ti-e sotia, il intrebase in treacat.

-Lucreaza tirziu, are deadline la serviciu.

Mintea. Era emotionat si nu vroia sa se vada. Ar fi fost ridicol ca dupa atitia ani sa se lase dus de val. Mai ales de fata cu toti ceilalti. In cele citeva secunde cit apropierea imbratisarii i-a permis, parfumul ei ii trezi un suvoi de amintiri, simti aproape fizic o zvicnire, un puls zbatindu-se ascuns, gata-gata sa iasa la iveala. Simti ca o sa roseasca daca nu se va controla. Respira adinc si rise scurt.

-Si-apoi nu mai sunt nici eu ce-am fost, nu pot sa fac fata la doua femei o data.

In jur lumea incepu sa rida. Ea zimbi si parca pentru o secunda ochii ii sclipira cu subinteles. Apoi clipi si se intoarse catre altcineva. Alte imbratisari. Alte sarutari pe obraz.

Se retrase intr-un fotoliu si o urmari cu privirea.

Era cu neputinta sa o doreasca asa de intens, la fel de dureros ca acum cinci ani. O privea prin sticla de bere, cu teama ca ar putea fi surprins cu ochii intepeniti in decolteul ei. Mircea se aseza linga el si incepura o discutie despre Rushdie. Nu as fi crezut vreodata ca o discutie despre Rushdie poate sa ma plictiseasca, gindi. Ar fi dat orice sa poata iesi la aer, sa dispara… dar nu indraznea s-o scape din privire.

Trecusera deja doua ore de cind venise. Era la a treia sticla de bere. Conversatia devenea din ce in ce mai intensa pe masura ce alcoolul le aburea senzatiile. Si in tot timpul asta ea nu-i aruncase macar o privire. Era aproape trist si totodata enervat de sentimentul asta care se agata de el. In fond, ce naiba e in capul meu, sunt un barbat insurat, am o casnicie fericita, gindi cu ciuda. Si ea e maritata.. E atit de mult din seara cind am stat impreuna pe o banca, ne-am baut mintile si ne-am pierdut unul intr-altul pentru prima oara. Oare isi mai aminteste?

Se ridica din fotoliul moale, stinse nervos tigara intr-o farfurie si se indrepta catre ea. O apuca usor de dupa talie si-i zimbi.

-Hei, ce mai faci totusi? Nici n-am apucat sa vorbim in nebunia asta. Arati bine, ca intotdeauna. Cum mai esti, deci? Ce-ai mai facut in ultimii o mie de ani de cind nu ne-am mai vazut, incerca o gluma.

-Am divortat, rise ea intorcindu-se spre el. In rest toate cum le stii. Tu?

Ramase pironit. Simti cum pamintul se invirteste si ca o sa cada peste masa cu sticle. Ar fi vrut sa zica ceva, s-o urasca sau sa rida sau.. orice, dar mintea i se golise de orice gind. Isi aminti ca-ntr-un film mut zilelele care urmasera dupa ce aflase ca s-a casatorit. Isi aminti cum nu dormise o saptamina, apoi o ceruse in casatorie pe cealalta. Incepuse sa se obisnuiasca cu ideea cind.. iata, ea apare din nou, la fel ca intotdeauna, libera, zimbind.

-Esti ok, intreba ea.

-Mda, cred ca ar trebui sa maninc ceva totusi, nu prea imi intra berea pe stomacul gol. Nu prea m-am simtit in apele mele zilele astea. Cred ca imi iau un sandvis si ma duc sa fumez o tigara afara. Vii la o sueta?

-Nu mai fumez dar vin. Du-te inainte, iti gasesc eu ceva de mincare si vin.

Iesi in curte, se aseza pe o banca si isi aprinse o tigara. Observa cum mina ii tremura usor. Trase doua fumuri adinci, arunca tigara si pasi hotarit inapoi in casa.

*

-Uf, ce de lume, ii sopti Mihaelei, maturind cu privirea multimea de prieteni veniti s-o vada. Trecusera niste ani de cind nu mai fusese in orasul in care a crescut. Ii fusese dor de prieteni. Dar cel mai mult i-a fost dor de el. Nici nu si-a dat seama pina in momentul cind l-a vazut intrind pe usa. Cu parul negru, usor ondulat, si pielea alba, aproape eminescian, zimbind intr-un colt. Il revazu cu ani in urma, la petrecerea la care au dansat prima oara, el, un dansator desavirsit, o stringea usor de talie in timp ce-i soptea:

-Suntem cei mai frumosi de-aici. Apoi ii privi palma miinii pe care o tinea intr-a lui si adauga: pacat ca nu esti a mea..

Cu greu reusi sa zimbeasca celor doi amici care intrasera zgomotosi si veseli, ii imbratisa si schimba citeva cuvinte cu ei. El veni catre ea si-o saruta pe amindoi obrajii. Se pierdu in ochii lui. Era exact asa cum si-l amintea, pielea, parfumul, atingerea.. Ar fi vrut sa-i sarute buzele. Incerca sa-si distraga atentia.

-Unde ti-e sotia?

- Lucreaza tirziu, are deadline la serviciu.

Zimbi. Ar fi vrut sa-i spuna cit ii fusese de dor de el, cit i-au lipsit atingerea si cuvintele lui si privirea aceea.. Dar era coplesita de atentia celor din jur, nu scapa din strinsoarea privirilor lor. Citiva dintre prieteni stiau de aventura lor nevinovata si ii urmareau, cumva curiosi sa vada daca mai exista ceva intre ei. Incerca sa nu-i dea atentie aproape jumatate de seara. Ridea, vorbea, ciocnea cu fiecare si-l privea din cind in cind pe furis din umbra paharului de vin. Ii era ciuda ca nu erau singuri desi nu stia exact ce i-ar fi putut spune dupa atita vreme.

Cind tocmai se pregatea sa se indrepte catre bucatarie sa isi mai ia un pahar de vin cind simti un parfum cunoscut. Se intoarse. Aproape fara s-o atinga o cuprinse usor de mijloc:

-Hei, cum mai esti, deci? Ce-ai mai facut in ultimii o mie de ani de cind nu ne-am mai vazut?

Brusc simti ca-l uraste, nu stia de ce dar simtea o pornire de neoprit sa-l fringa, sa-l pedepseasca pentru toata indiferenta cu care o tratase toata seara.

-Am divortat, ii zise.

Il vazu palid clatinindu-se si isi regreta imediat rautatea fara rost. Dintr-o privire pricepu tot ce nu intelesese cu ani in urma atunci cind hotarise sa se marite cu celalalt fara macar sa-i spuna.

Bilbii o scuza, ii promise sa-i faca rost de ceva de mincare si sa-l urmeze afara, la aer, la o tigara.

Iesi in spatele casei. O data vazuta afara trase puternic aer in piept si se aseza tulburata pe scarile racoroase de piatra. Inca mai avea paharul de vin in mina. Il aseza linga ea, isi prinse fata in palme si inchise ochii pentru o clipa, intr-o incercare inutila de a-si reveni. Inima ii batea cu putere. Aproape ii venea sa vomite de emotie. Fluturi monstruosi i se zbateau turbati in stomac. Avea gura uscata. Bau restul de vin dintr-o inghititura. Se ridica brusc si se intoarse inauntru. Petrecerea era in toi, erau cu toti absorbiti de alcool, muzica si conversatie. Pasi usor catre bucatarie, sa caute ceva de mincare pentru el.

Il gasi in fata frigiderului deschis, privind in gol.

- Ce faci acolo?

- Te asteptam. Numai ca nu mai stiu sa te mai astept si.. fac si eu ce pot.

Izbucnira amindoi in ris. El inchise usa frigiderului, se apropie si ii intinse mina, ca si cum ar fi invita-o la dans. Facu serioada o plecaciune studiata si intinse mina afectat. El o apuca de mina si o atrase spre el.

- Te doresc, ii spuse intr-un final gituit de emotie. Mereu si mereu..

Totul se petrecu cu incetinitorul pina ii atinse buzele, tremurind de emotie in bratele lui. Ii ghicea atingerile cautind-o febril, il auzea suspinind usor adulmecindu-i pielea, muscind din carnea ei. Il atinse si-l simti vibrind. Aproape isi pierdu cunostinta si se lasa in voia lui.

*

- Nimic nu o sa mai fie la fel, zise el muscind din sandvis cu aceeasi lacomie cu care muscase din ea cu citeva clipe in urma.

- Nici nu trebuie sa fie, raspunse blind.

- Ce nu trebuie sa fie si cum sa fie, intreba Mihaela, care tocmai intra pe usa privindu-i pe amindoi, pe rind.

- La fel, raspunse el, si iesi aranjindu-si tinuta.

Mihaela se intoarse catre ea, ridica dintr-o spinceana, o privi intr-o parte si intreba:

- Ce s-a intimplat?

- Nimic, mincam un sandvis impreuna.

- Si inainte de asta?

- Am facut dragoste.

Cele doua femei se privira si isi zimbira cu subinteles.

- Dezvolta, zise Mihaela dupa o vreme de tacere, asezindu-se picior peste picior la masa.

- Era inevitabil, isi continua gindul. Era prea mult timp de cind ne tot asteptam unul pe altul. Se adunase prea multa energie intre noi, atita dorinta si atita asteptare. Cind o vezi pe Andreea spune-i ca am vazut cimpul cu flori albastre.

El se inapoie. Era din nou cel pe care-l stia. Avea doar o lumina ciudata in ochi si-n par. In mina tinea o carte.

-Uite ca ne-am luat cu tot felul de alte lucruri si aproape am uitat. Iti adusesem o carte. E prima mea traducere. Am pastrat un exemplar din prima editie, stiam ca ai sa vii inapoi la un moment dat. Acum trebuie sa plec, e tirziu deja.

- Te asteapta?

Ezita.

- Probabil.

Se apropie de el, il imbratisa, il saruta in coltul gurii si ii mingie parul.

-Simbata ne vedem cu totii la Ruine, la o bere. Ia-o si pe ea si veniti.

Dadu sa se indeparteze dar el o prinse de mina si o trase spre el. Din camera cealalta se auzea muzica lenesa, care abia ajungea pina la ei. Isi ingropa fata in parul ei si o saruta lung, incercind sa-si intipareasca in memorie gustul ei, atingerea, mirosul..

Se desprinsera intr-un final. O saluta din ochi pe Mihaela care asistase la scena muta si uimita.

- Noapte buna, zise catre amindoua si se vazu nevazut.

Deschise cartea. Pe prima pagina erau doar citeva cuvinte: Celei de la care am invatat sa cred in mine, sa astept si sa fiu viu. Tu stii ca esti singura…